Ion Marin, fostul mare jucător al lui Dinamo, este dispus să ajute clubul din „Ștefan cel Mare” după „dezastrul” provocat de grupul de investitori spanioli. Singura condiție pe care ar pune-o la acest moment, pentru a se alătura lui Dinamo în greaua încercare de a stabiliza clubul din punct de vedere financiar ar fi plecarea lui Pablo Cortacero.
Ion Marin consideră că Dinamo încă mai poate fi salvată, printr-o infuzie de capital puternică, susținută de oameni de afaceri și persoane potente financiar care ar putea acoperi „găurile” care au aruncat formația într-o situație critică.
Antrenorul se întreabă totodată dacă Pablo Cortacero chiar dorește să vândă acțiunile, chiar și acum, în al doisprezecelea ceas, când încă mai poate fi salvată Dinamo. Ion Marin se teme că spaniolii nu vor pleca în timp util.
„Dacă ar fi fost fraţii Nunweiller la Dinamo şi noi jucători, cu siguranţă nu eram în situaţia asta. Acum suntem într-o situaţie groaznică. Dacă depindea numai de noi, cu siguranţă nu se accepta situaţia de acum, dar din păcate nu depinde totul numai de noi.
Lucrurile sunt foarte încurcate pentru că nu facem faţă pe plan financiar. S-au luat nişte angajamente care nu au fost respectate, s-au făcut transferuri de jucători pe bani foarte mulţi, antrenorul n-a fost plătit şi a fost minţit. Concluziile noastre sunt triste.
Eu nu cred că Gigi sau oricare dintre noi ne-am întoarce în cadrul clubului Dinamo cu aceşti oameni în conducere. Dacă pleacă, toţi suntem dispuşi să ajutăm chiar şi fără să fim plătiţi. Nu glumesc, pentru că e Dinamo! Aici am crescut noi, e tinereţea noastră. Putem să muncim şi fără bani!”, a declarat Ion Marin pentru Look Sport.
Ion Marin și-ar dori să muncească chiar și gratis pentru echipa la care s-a consacrat, însă fără ca persoane străine lui Dinamo să fie implicate într-un eventual nou proiect. Gloria dinamovistă susține că spaniolii au trișat și au încercat să păcălească pe toată lumea, de la persoane din club și până la suporteri.
„Am avut de două ori discuţii cu ei. Au fost nişte tatonări, tot promiteau că vor să rezolve comisie tehnică în cadrul clubului, care să preia nişte frâie… De unde!? Au fost numai vorbe şi aici ne-am oprit. M-am văzut de două ori cu ei, dar mai mult nu am avut discuţii aprofundate. Nu aveam cum să-i simt, ci cei din club. Dar ei au trişat. Suntem într-o situaţie groaznică şi probabil se poate întâmpla cel mai mare rău: să intrăm în faliment”, a mai spus dinamovistul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER